Se apropie septembrie, ?ncepe școala.
De fiecare dată am ur?t sf?rșitul vacanței. De ce nu putea fi o vacanță infinită? Si totuși mi-era dor de scoala. Mi-era dor sa-mi vad colegii, mi-era dor de aroma toamnei. Vremea era mai racoroasa, aerul un pic altfel. Si, cu o saptamana-doua inainte de inceperea scolii, ma cuprindea febra revenirii. Abia asteptam sa-mi revad colegii, sa stam la povesti despre vacanta, sa ne revedem invatatori, profesori.
In prima zi de scoala, imi placea careul ala care se facea in curte, cu toate clasele aliniate. Toata lumea imbracata cu haine cat mai de gala, toata lumea cu ghiozdane noi, abia asteptam sa ajungem in sala de clasa sa ne laudam fiecare cu penare noi, pixuri, stilouri, etc. Era competitia aia prosteasca de cel mai misto pix, cel mai misto stilou. Toti vroiam sa o castigam.
Aveam insa un coleg de clasa pentru care inceputul scolii era de fiecare data un calvar. Mama ii murise intr-un accident de munca. Tatal disparuse, nimeni nu stia nimic de el de vreo 3 ani. Ramasese in grija bunicii, atat cat putea o bunica de 80 de ani sa aiba grija de un copil de 12 ani. Avea mereu, in fiecare an, acelasi ghiozdan, acelasi stilou. Aproape aceleasi haine. insa de fiecare data, stralucea de curatenie. Stiloul lui, un model pe care nimeni nu-l mai folosea de mult si pe care Alex il avea din clasa I, scria la fel de frumos ca in prima zi. In anul ala, la sfarsitul clasei a V-a, statusem de vorba cu el si era nemultumit de rezultatele lui, luase doar premiul III. Strangea nervos in mana stiloul care-l primise de la mama lui si de care avea grija ca de ochii din cap si-mi promitea ca la anul vrea sa fie mai sus. Sa cinsteasca memoria mamei lui.
In vacanta aia, am incercat sa ma gandesc cu ce puteam sa-l ajutam. Am vorbit cu toti colegii si-am incercat atat cat am putut sa-i facem prima zi de scoala mai altfel, mai ales ca, aflasem de la diriginta, era si ziua lui de nastere. Zi de nastere pe care o trecuse in tacere. Nu vroia sa se simta prost cand toata clasa i-ar fi cantat La Multi Ani iar el nu-si putea servi colegii cu bomboane.
Am reusit in vacanta aia sa strangem bani si sa-i luam cat mai multe rechizite, o uniforma noua, o camasa bleu care sa se potriveasca cu uniforma si un ghiozdan nou cu Spiderman. Am stabilit ca toti sa venim cu ghiozdanele vechi si de aceasta data sa nu ne mai schimbam penarul, stiloul si pixul. Sa scriem inca un an cu aceleasi obiecte. Iar tatal unui coleg care lucra la o cofetarie ne-a ajutat si ne-a adus o tava mare de prajituri si 2 lazi de brifcor.
In prima zi de scoala, la careu l-am observat cat e de surprins ca avem aceleasi ghiozdane ca si anul trecut. Ca nu ne laudam deloc cu noile stilouri, pixuri, etc. Era incruntat si-mi povestea cat de mult a muncit singur in vacanta ca anul asta sa fie printre primii.
Cand am plecat spre sala de clasa de la careu, am incercat sa-l intarzii cat mai mult ca restul colegilor sa intre in clasa inaintea noastra si sa pregateasca surpriza. Cand am ajuns si noi doi in clasa, toti am inceput sa-i cantam La Multi Ani, iar pe banca lui il asteptau cuminti un ghiozdan nou cu Spiderman, plin de rechizite, si o uniforma si-o camasa noua, intinse frumos pe un umeras.
I-au dat lacrimile si a inceput sa planga. Printre sughituri ne-a multumit si s-a asezat tacut in banca lui. Gestul il coplesise si nu mai putea sa vorbeasca. In loc de o prima zi cu discutii de lectii si teme si altele de astea, am facut cerc in jurul lui si-am vorbit despre cate in luna si in stele, facandu-l sa se simta unul de-al nostru. I-am laudat ghiozdanul si noul stilou. Zambind, ne-a multumit inca o data si ne-a rugat, totusi, sa-l intelegem daca nu va folosi stiloul de la noi ci pe cel care-l avea de la mama lui.
In anul ala, desi jumatate de clasa lua oricum premiul I, ca medie ne-a depasit pe toti. Zi de zi era alt om, mult mai sociabil, incepuse sa i se descreteasca fruntea.
Am pastrat legatura cu el an de an si ma bucur ca un gest pe care noi l-am facut atunci l-a marcat toata viata si l-a facut sa fie alt om. M-am bucurat pentru el atunci cand a intrat printre primii la facultate. Am plans alaturi de el atunci cand cu o luna inainte sa plece din tara la master, i-a murit unica persoana din familie care mai era alturi de el, bunica lui. Imi dau lacrimile in fiecare an cand fix cu 2 zile inainte de ziua mea (vrea sa fie mereu primul care face asta) ma suna dimineata la ora 6 sa-mi spuna La Multi Ani, dupa ce, cu o zi inainte, gasesc in cutia de posta o felicitare si poze noi cu el. Si mereu un suvenir care stie ca il pun mereu pe acelasi raft de biblioteca care il pastrez mereu doar pentru el, un frate pe care altfel nu l-as fi avut niciodata.
Stiu ca toti avem probleme, stiu ca toti avem cheltuieli sau nu ne ajung banii. Dar haideti sa repetam gestul din vara asta pe care l-am facut de 1 iunie si sa facem fericiti acei copii care, uneori, plang pe ascuns in prima zi de scoala. Si poate, peste ani, vom plange impreuna cu ei, atunci cand reusesc in viata si-si aduc aminte de noi, cei care i-am ajutat.
Multumesc.
Un Gest Poate Schimba Multe
http://mitsu.ro/forum/index.php?showtopic=2357
La linkul de mai sus poti vedea in ce fel se desfasoara la noi astfel de actiuni.
Multumesc.
La linkul de mai sus poti vedea in ce fel se desfasoara la noi astfel de actiuni.
Multumesc.
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: AlexHecy și 22 vizitatori