Mitsubishi ASX. Un crossover compact, gata oricand sa te poarte fie prin aglomeratia urbana fie pe poteci mai putin batatorite de pneuri, atat timp cat nu te aventurezi pe un teren foarte accidentat, acest vehicul nefiind proiectat pentru utilizare intensa in offroad. Introdus in premiera in 2007 la Salonul International Auto de la Frankfurt sub nomeclatura de Concept CX si ajuns in timp-record model de serie, compania Nipona umpland astfel un gol intr-o categorie de piata cu din ce in ce mai multi adepti. Pozitia inalta de condus poate oferi un feeling de siguranta, iar confortul interior este asigurat de o insonorizare mai bine realizata decat a Lancerului (cel putin a generatiei echipate cu propulsoare Euro 4), de materiale din ce in ce mai calitative si de silentiozitatea noii generatii de propulsoare. Chiar daca unele elemente de design sunt comune cu cele ale fratelui mai mare, Outlander, spatiul interior este usor comparabil cu cel oferit de catre Lancer, astfel ca dificultati ar putea aparea doar in momentul in care pe locurile din spate ar trebui sa calatoreasca trei adulti cu inaltimi de peste 1,85m. Portbagajul are un volum de 416 litri si, la nevoie poate fi extins prin rabatarea banchetei spate. Tot la aspectul interior este de remarcat noul display color pozitionat intre ceasurile indicatoare de bord, precum si indicatorul de schimbare a treptei de viteza, cu rol in optimizarea consumului de carburant. Indicatiile acestuia au fost putin catre subturat dupa gustul meu, insa suficient de ok pentru deplasarea in traficul cotidian. Oricum, n-ar strica putina ignoranta adresata stimabilului din cand in cand, macar de dragul curatirii injectoarelor. Varianta pe care am avut-o spre testare a fost un ASX 1.8 DID AS&G 4WD Intense A15. AS&G sau Auto Stop and Go reprezinta sistemul de oprire automata a motorului, in privinta caruia aveam unele dubii. De ce? Pai, simplu. Opririle/pornirile dese si repetate ar putea afecta electromotorul, iar lipsa repetata de ungere ar putea afecta motorul, mai ales la temperaturi negative. Plus ca, unul din miturile automobilistice spune ca la pornire, motorul consuma o cantitate mai mare de combustibil decat daca ar functiona cateva minute la relanti.


Am documentat subiectul si din mai multe surse a reiesit faptul ca aceste inconveniente sunt rezolvat de noi componente electrice. Recunosc, nu am documentat foarte in amanunt subiectul, insa din ce am citit a reiesit clar ca este un plus. Desi nu opreste climatizarea odata cu motorul, mie sincer nu mi-a placut acest sistem asa ca am preferat sa il dezactivez. Atentie pentru cei care decid sa faca la fel, la repornirea motorului, acesta se reactiveaza automat. Ar fi fost cu siguranta interesant sa testez si o varianta cu motor de 1.6 si 117 cai putere, intrucat mi se pare o idee cam mic pentru caroseria ASX-ului si as fi fost curios sa-mi vad fata pe la 3.500-4.000 cand cuplul acestuia mi-ar fi spus ca ma insel. Cat despre noul 1.8 diesel, este un motor suficient de puternic, oferind o putere maxima de 150 de cai putere si un cuplu de 300Nm. Cuplul motor isi face aparitia destul de devreme, incepand cu 2.000 rpm, motiv pentru care treapta intai si a doua sunt destul de scurte. Eficienta sistemului 4×4 si-a facut simtita prezenta pe suprafete de rulare alunecoase, astfel ca personal il recomand, acesta fiind disponibil ca optional.


Chiar daca automobilul pe care intentionezi sa il achizitionezi va fi folosit doar in mediul urban, sistemul 4×4 poate fi un companion de nadejde oricarui sofer mai putin experimentat in conditii grele de iarna. Sa nu uitam si de tristul fapt ca autoritatile de la noi sunt luate in fiecare iarna prin surprindere de catre ninsori, deci eu cel putin prefer sa nu pun prea multa incredere in ce vor face edilii in acest sens. Consumul obtinut in test, pe computerul de bord a fost de 6,5 litri / 100 km pe drumuri neasfaltate si cu suprafete alunecoase, 5,9 litri / 100 km in traficul urban din Iasi si de 5,6 litri /100 km extraurban, drum parcurs cu o medie de viteza de 80 km/h. Prin urmare, daca esti in cautarea unui vehicul care sa iti transporte intreaga familie in deplina siguranta prin traficul cotidian si pe care sa te poti baza si in momentul in care parasesti drumurile asfaltate, ASX s-ar putea sa ti se potriveasca precum o manusa.

Andrei Agape